Omul complet

Nu știu câți dintre dumneavoastră l-ați citit pe J. R. R. Tolkien, dar cu siguranță mult mai mulți au avut ocazia să vadă “Stăpânul Inelelor”, “Hobitul”, “Cele două turnuri” sau “Intoarcerea regelui”.

Unii la o primă aruncare a privirii ar spune simplu: SF-uri, și foarte puțini ar încerca să înțeleagă dinamicile gândirii demiurgului.

În urmă cu ceva ani, când Elon Musk începea să își construiască la nivel public o imagine din ce în ce mai pregnantă, înainte de a-i citi biografia, am ales să citesc cartea-mărturie a mamei Maya, pentru a înțelege defapt povestea din spatele omului care a câștigat popularitate în spațiul viitorului.

Să te îndrepți către rădăcinile unui fenomen, te ajută uneori să descoperi semnificații, metafore ale societății într-o cheie autentică. La fel și în cazul lui Tolkien. Dincolo de figura de om-geniu a literaturii britanice, dincolo de capacitatea magistrală de a desena o lume fantastică plecând de la atenția concentrată către cele mai mici detalii, autorul britanic rămâne de referință în construcția și configurarea valorii de vocație.

Scriitor, profesor universitar, om de familie, dinamic și dornic de a pătrunde în sfera infinitului imaginar simbolic folosindu-se de alegorii, Tolkien este dovada omului literaturii moderne în continuă mișcare. Omul în mișcare ce face referire prin simpla-i prezență la dimensiunea personală a speranței, omul care iese cu eleganță din propria ființă, asumându-și riscuri, dar care reușește să ofere sens spațiului interior și exterior.

Ar fi inutil să înșir puncte din biografia demiurgului pentru că la o simplă căutare în rețea, informația este la îndemâna oricui. Ceea ce rămâne în memoria multora este legătura dintre Tolkien și Lewis, implicațiile primului în convertirea la creștinism a celui de-al doilea. O prietenie strânsă bazată pe recunoașterea și colaborarea profesională. Nu întâmplator Tolkien recunoaște că primul său “public” este însuși Lewis, acesta din urmă fiind cel care are privilegiul de a-i citi operele înaintea tuturor.

Credința și valorile creștine sunt puternic asumate de geniul britanic. El recunoaște fără echivoc că darul creativității umane este de sorginte divină.

Capodopere lui, înscrise în registrul unui corpus mitologic, apar într-un moment sensibil pe care Europa îl traversa: 1917, Marele Război. Și nu întâmplator. Pentru el crearea acestui registru se definea ca fiind un răspuns dat la exigența exorcizării ororilor războiului.

Probabil că și azi, în contextul curent, un Tolkien ar fi un refugiu pentru toți cei care repută practica războiului. Câtă nevoie e de astfel de designeri ai spiritului uman. Nu știu, totuși, dacă în acest caz inteligența artificială ar avea capacitatea de a produce în termeni “liberi” imagini și alegorii care să ajute mentalul colectiv să vadă într-o cheie diversă prezentul. Rămâne de văzut…