Exercițiul formării unui spirit critic în domeniul artei îl realizează de mică, când tatăl ei, Adolfo Wittgens, o poartă neobosit în Pinacoteca Brera din Milano. Mai târziu ajunge să-și împlinească visul și să își petreacă o mare parte din orele dintr-o zi în Pinacotecă, de data aceasta în slujba instituției, fiind angajată de către directorul Ettore Modigliani pe postul de ”muncitor ocazional”. Modigliani este înlăturat de la conducerea muzeului pentru faptul că nu se aliniase politicilor fasciste de la acea perioadă. Printr-un parcurs organic, ea reușește să ajungă prima femeie din Republica Italiană într-un post de conducere al unui muzeu de artă, fapt ce se înscrie în istoria țării.
Câțiva ani mai târziu Italia intră în război, iar una din misiunile ei devine protejarea operelor de artă împotriva bombardamentelor. În iunie 1940 participă la primul transfer ale unor opere din Pinacotecă, pentru a fi protejate într-un loc sigur. Și nu doar acesta este singurul transfer pe care ea îl organizează. Se mai ocupă de ceva, mult mai riscant dar prețios, în același timp. Pe ascuns, inclusiv față de propria ei familie, contribuie la expatrierea în Elveția a sute de evrei predestinați unui destin marcat de lagărul de concentrare.
Povestea unei femei curajoase ce a acceptat că destinul ei este îndreptat spre cei vulnerabili: frumosul si oamenii. Într-o scrisoare către mama sa, menționa: ,,Dragă mamă, ți-am spus mereu că am dat familiei mele cât am putut, dar nu mi-aș fi sacrificat niciodată gândurile și idealurile mele. Nu se poate și nu ar fi corect să ne trădăm pe noi înșine nici măcar pentru cele mai dragi sentimente… Arta este una dintre cele mai înalte forme de apărare a ființei umane”.
Ea este Fernanda Wittgens, profesor, funcționar public, critic și istoric de artă.
Pe 14 iulie 1944, este arestată în baza unor mărturisiri ale unui evreu pe care îl ajutase să plece în Elveția. Judecată ca fiind dușman al regimului, intră în închisoare. Și această etapă a vieții o parcurge cu mult curaj, considerând-o oportunitate de evoluție existențială.
În 1945 este eliberată, continuându-și misiunea în favoarea artei de această dată pentru reconstrucția Pinacotecii Brera și repopulării muzeului cu importante piese.
Moare în 1957, iar mult mai târziu, în 2014, este înscrisă printre Drepții Națiunilor pentru ajutorul acordat evreilor persecutați.
alinamariabalaj.com 
Lasă un comentariu